Si pentru ca azi nu a fost o zi oarecare, ci chiar Duminica Ortodoxiei, am hotarat ca poate mai spalam din pacate, sa o petrecem asa cum se cuvine, adica intr-un mediu liturgic. Zis si facut, pornit la drum catre Manastirea Pasarea. Dar cum era prima oara cand mergeam la acest lacas, am zabovit un pic pe internet (Doamne iarta si pacatosul asta de internet!) despre cum se ajunge in asezamantul maicutelor din mijlocul codrilor Vlasiei. Ajunsa pe site, nu mi-am putut opri mirarea cand am constat cat de bogata e informatia oferita de administratorii site-ului. Dar cum sa nu fie asa, cand pagina Manastirii a fost realizata de nimeni alta decat... sora MyLady (Ralu, m-am uitat dupa tine azi la ferestrele fiecarei casute, dar nu erai... sper ca nu faceai update la pagina de net a manastirii :))Frumusetea si pacea locului sunt intr-adevar rapitoare. Dar ce te faci cu restul? Cu boborul, cu bodiguarzii, cu drumul (plin de noroaie, gropi si nesemnalizat de la Branesti pana la manastire, cu marea nesimtire, cu cainii, pisicile vagaboande (si alea cu 2 si alea cu 4 picioare), cu gramezile de gunoaie ce te-ntampina la tot pasul? E mult prea mare ingalarea. In fine, ajunsa la locul sfant al maicilor, prima scena care m-a pocnit in poarta manastirii a fost scena unui bizniz amoros intre 2 patrupezi, care se catzelareau (la propriu) chiar in parcarea sfanta. Asta e, animalu' tot animal. La intrare, am remarcat prezenta a doi bodiguarzi romi care priveau cu multa circumspectie fiecare cetatean mai laic, sau mai putin, cat si 2-3 cersetori (evident romi). Cand am iesit, cerul era negru (eftimie, ai vreun amestec?) iar afara era o tevatura de nedescris (cu afuriseli si trimiteri la impielitatul) intre bodiguarzi si cersetori: "Gata, plecati fir-ati ai...", urmat de cate un "Doamne iarta-ma" si semnul Sfintei Cruci, din partea bodiguarzilor care ii matraseau pe cersetori. Pe moment, am crezut ca e revolta spontana intre credinciosi si ceilalti...apoi m-am lamurit. In parcare am lasat continutul (uman) a 2 masini care-si luau masa din portbagaje si aruncau cu hartii si resturi de jur-imprejur. Singura chestie pozitiva era aceea ca le aruncau cate-un os si la catzeii amorezati (deh, aveau nevoie...)
Cat despre istoria locului si importanta lui, va va spune cu mult mai multe Mylady, asa cum am spus, cea care a si realizat site-ul Manastirii Pasarea.
(Ralu, cand dai berea aia acu' ca te si promovai, in conditii de avarie gripala!? si vezi ca linku' la galerie foto e mort :) )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu