In ultima vreme ma intreb din ce in ce mai des daca se poate trai din… trecut. Nu e cazul sa-mi fac probleme legate de sanatatea mea mentala sau de o eventuala depresie (doar sunt o depresiva cronica, a se citi temperament melancolic, asta-i materialu’!) iar intrebarea nu e ne-la-locul-ei, fiind stiut faptul ca trecutul nostru face parte din bogatia noastra.
In plus, constat din ce in ce mai des ca, dincolo de tacerea ca de mormant de sub soarele cotropitor al verii acestui an de gratie, exista viata. Un exemplu l-am trait la Medias, oras care desi pare mort, (afara de cateva grupuri de turisti straini, nu vezi decat maxim 2-3 oameni la mia de metri), insistand, afli de exemplu despre Ordinul Cavalerilor de Medias infiintat la anno domini 1999, cu o istorie si o prezenta actuala foarte bogata.
Cum se apropie miezul noptii, aici pe dealurile pline de legenda ale Transilvaniei, sa aprindem lumanarea si sa vedem ce spun slovele: “După lungi şi grele încercări la care au fost supuşi, cu multă osândă şi trudă, după primul lor turnir adevărat, au fost ridicaţi la rangul de cavaleri de chiar Marele Maestru în străvechea Cetate a Sighişoarei, jurând credinţă, devenind astfel loiali apărători ai Vechiului Cod...”
Dar cum maine mergem la serviciu, va las pe voi sa continuati, aici.
E miezul noptii la castel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu