iulie 02, 2008

Minim douaj'de mii numarul...


Exista un loc, nu departe de Bucuresti, foarte aproape de Ploiesti, la cativa km. Se numeste Manastirea Ghighiu; oamenii din loc si de aiurea ii zic Izvorul de Leac. Se zice ca acolo isi pot gasi alinarea bolnavii, saracii si necajitii vietii. Dealtfel, de cum am intrat pe drumul ce ducea la Ghighiu, masini din tot coltul tarii, ba chiar si cu numere straine, autobuze, autocare si chiar carute au invadat locul. Oameni de tot felul, batrani si bolnavi, tinandu-si sondele in maini, indragostiti tinandu-se de mana sau sarutandu-se prin colturi, cocalari, tzoape, sclipici, kiciuri vandute ca amintiri…Am cautat si am simtit totusi acel ceva, pur si sfant ce pluteste in aceste lacasuri; stiam ca exista, dar nu il gaseam. Aproape abandonasem cautarea, cand, o tufa de muscate mi-a atras atentia in soare…am urcat acele cateva scari si am ajuns la prima chilie de maicute. Pe prispa, o pisicuta statea in soare si se juca cu vrabiile ratacite printre tufe. Ar fi putut sa le omoare sau se le ranesca, dar pur si simplu nu o facea. Cum imi plac pisicile, evident am zabovit pentru niste fotografii cu matza…Cand am coborat scarile, maicuta care locuia in acea prima chilie tocmai se intorcea de la slujba. Mi-a zambit si nu stiu de ce, m-a-ntrebat ce face motanul? I-am zis ca e bine, sta pe prispa si ne-am despartit zambind…Mi-am dat seama ca gasisem in sfarsit, acel ceva ce anula pur si simplu senzatia de mascarada ce se desfasura la tot pasul. Am iertat-o chiar si pe maica stareta care la primirea biletelor de acatist, ne atragea atentia grijuliu ca pentru “rostirea o data de catre preot” costa 20.000 lei, minim…pentru 4RON beneficiem de doua rostiri, in 2 zile…si tot asa…

M-am uitat in jur, mi-am deschis portofelul si mi-am scos toti banii pe care-i aveam, putin peste 10 RON, suficient de 5 numere, dar insuficient pentru 6…!? Cu ochii la cer, am cerut iertare Domnului, inca o data, pentru nimicnicia noastra…

42 de comentarii:

silviu spunea...

E frumos izvorul ala din spate care se zice ca are agheazma....si mai era o mita maro mica pe linga biserica veche...ai fost la el...ca si eul-am gasit greu...noroc cu mama care umbla pe acolo sa caute nu stiu ce...pe linga lac :)

silviu spunea...

acuma la toate bisericile ..parca e firma...am fost saptamina trecuta tot cu mama ca ea nu are curaj sa conduca in bucuresti la cernica...era un preot acolo care dirija circulatia...eu eram gura casca in biserica si ma uitam pe sus...si vine domnul popa :)...si imi zice..hai domnu gata te-ai rugat fa loc si la altii ca nu mai trece nimeni de tine...auzi la el ..statem in drum la altii in biserica...am vrut sa ii zic ceva...dar era totusi in biserica...si am plecat..:)...eu tin minte cind ma duceam cind eram mai mic si mai credincios...ma duceam la bunica la biserica...era respect...acuma se duce lumea ca e trendy...afli toate noutatile acolo...un fel de canal de stiri..:)

silviu spunea...

sint multe biserci frumoase...casin, pasarea...si in special alea din bucovina...dar incet vor deveni si alea "obiective turistice"...pai la bunica...de cind cu voronetul...e plin de pensiuni pe acolo si asta numai in ultimii 2 ani :)

VORBARETU' spunea...

@silviu: din pacate ai perfecta dreptate. pisici erau multe, trendinezi asemenea...ce m-a nedumerit a fost taxa aia...oare asa o fi fixat-o Domnul?! M-as mira...

silviu spunea...

pe mine nu ma mai mira nimic...nu ia vazut ca se ia taxa si daca mori...dupa ce te inmormanteaza...vine popa si cere taxa...culmea...daca esti mai tare de cap iti da si chitanta...:)..e cam macabru dar asta e...biserica..din pacate e o institutie ca oricare alta :)....aaa ...ca mai sint pe linga si oameni care cred in asa ceva....asta e cu totul alta problema

silviu spunea...

Pe mine ma enerveaza altceva...prostia....am fost la pasarea si imi cereau aia taxa de parcare...si imi dadeau si bon ca sa pot baga masina pe poarta bisericii....i-am zis maicii de acolo sa nu imi taie bilet ca nu mi-l deconteaza nimeni...si i-am mai lasat cit aveam la mine ca tot la ei ajunge pina la urma...dar ca peste tot in tara asta hirtii si birocratie...pina si la biserica

silviu spunea...

nu trebuie sa te mai mire nimic...incearca sa ii ignori si ai sa vezi ca te vei simti mai bine :)

VORBARETU' spunea...

pai ii ignori, da' te-au lasat sa parchezi fara taxa domnului?
vezi ca nu? si banii aia unde crezi ca se duc; apropo, ai vazut ce gipane au sefii lor de la patriarhie? In rest, nimic, numai de bine...

era sa uit: ai vazut vreunu' in Logan?! :))

Radu Eftimie spunea...

Cand trecem pe la Cernica? :D

silviu spunea...

mai ...parca esti copil :))...trebuie sa iti explic...cu desene...:))...pai cum sa mearga popa cu Loganul???...loganul nu e o masina sigura....eu ma mir ca nu si-au cumparat tancuri....nu numai jepene...:))...si oricum sint din banii enoriasilor...si cind vine gigi...trebuie sa fie si ei in rindul lumii :)).....stii la ce ma gindeam ...daca ma duc la biserica cu bicicleta, role sau skate...unde parchez bicla...si cat e taxa pentru bicicleta???:))....uite daca are mama chef o duc iar duminica....si intreb...ii zic ca e pentru tine...si scriu acolo in cartea bisericii link-ul pe blog :))...poate ne raspunde unul :))

silviu spunea...

@radu: macar acolo e parcarea gratuita in fata...ma ce timpenie si acolo...2 bariere...se plateste la prima...apoi alta taxa la o doua bariera...ma poate nu ma pot eu obisnui eu cu orasul asta....dar peste tot parcari platite...:)) si mai ales la biserici...tare oras...mama lui de Bucuresti....:((

Magus spunea...

ortodoxia e un mare cacat

VORBARETU' spunea...

@eftimie: sambata viitoare ;)
(si luni cetim pe fluxul de stiri...bai din cati am fost...care are pe dracu in el? :))

silviu spunea...

tare asta...:)

VORBARETU' spunea...

@magus: mare pacat grait-ai fiule...trebuie sa te duci la spovedanie degraba; da' sa nu uiti banii (cardul); vezi ca un "numar" e minim 20.000 lei! sa nu zici ca nu ti-am spus! :)

VORBARETU' spunea...

@silviu: luni, manastirea (parte din ansamblu, obiecte, etc) a ars...pe bune!
probabil cineva l-a avut pe necuratul in el...ma-ntreb acum care din "escurshionisti" :)))

silviu spunea...

merge si cu ordin de plata :))..sau poti sa iti faci rata :))

VORBARETU' spunea...

@silviu: esti de-a dreptu macabroo! :)

silviu spunea...

mda...dar asta e realiatea...:)

Adrian spunea...

data viitoare sa platesti si pentru un ateu. vad ca te-ai inspirat de la mine cu manastirile; vezi ca urmeaza si la mine, intr-una doua zile "review"/ul la man. satra, maramu.

VORBARETU' spunea...

@adrian: hahaha! ce-ar fi fost sa-i spun maicii cand imi comunica tarifu/numar ca sunt atee??!!
(desi nu sunt)

VORBARETU' spunea...

@eftimie: deci mai era un izvor acolo...in spate; avea dreptate cristi. cand mergem? :)

Iris717 spunea...

@Magus: religia, e un mare cacat

VORBARETU' spunea...

@adrian: asteptam "review"/ul ala...

silviu spunea...

e undeva la linga lac izvorul ala....mergi prin stinga pe linga biserica aia veche si iesi in spate...si acolo e un drum care se duce inspre lac...si la 100 de metri e izvorul...

VORBARETU' spunea...

@silviu: ah, si ne-a spus maicutza a' buna ca trebuie sa o luam prin spate sa ajungem la izvor...dar noi am crezut ca era vorba de fantana :(

VORBARETU' spunea...

@iris: pacatoaso! :)
(iti dau dreptate partial; depinde despre care religie e vorba! :) )

silviu spunea...

pai tu aveai treaba...te jucai cu mita :)) sau motan ce era chestia aia cu par :))

Iris717 spunea...

Toate religiile, biserica si societatea au fost create pt. a conduce omul si au sfarsit in a face din el un sclav. Au fost create pt. ca omul nu era destul de matur ca sa fie liber si au devenit institutiile care nu mai vor sa lase omul sa devina matur si liber, ca sa nu isi piarda puterea.Oamenii vor sa fie liberi dar nu inteleg ca libertatea inseamna a-ti asuma responsabilitatea.

Adrian spunea...

eu i/am spus sefului de manastire ca nu dau un ban pe preoti... reactia lui? niciuna

VORBARETU' spunea...

@adrian: tu trebuia sa compui un imn al manastirii... ;)
eventual si ceva desene...dar cum esti un mare pacatos ai facut probabil un banner scurt al carui text nici nu vreau sa-mi imaginez cum suna... :))

VORBARETU' spunea...

@iris: nu te contrazic, dar as vrea sa te intreb ceva: esti absolut sigura ca exista cava mai cumplit pentru un om obisnuit decat "libertatea sa totala"?

Adrian spunea...

tu diboala, macar telepatic trebuia sa continuam discutia de-atunci. ca mi se rupe ca ti-o cazut netu`.
ca cand continuam?

Iris717 spunea...

Pentru majoritatea oamenilor acesta ar fi cel mai cumplit lucru. Iti trebuie mult curaj ca sa iti asumi libertate, cu tot ce implica ea. Mai multe despre asta aici: http://iris717.blogspot.com/
vreau sa mai continui dar e atat de mult de scris si nu am destul timp dar putin cu putin voi incerca sa mai scriu ce am gasit referitor la acest subiec pt. ca este atat de frumos. Mi-e foarte greu sa ma hotarasc ce sa selectez, as scrie toata cartea.
Te rog, pt. ca eu sunt noua la astfel de indeletniciri, spune-mi te rog cum se schimba "numele de blog", pt. ca nu acesta vreau sa fie dar cand am completat am crezut ca este vorba despre ceea ce se cheama de fapt "titlul de blog"

silviu spunea...

Religia a fost inventata pentru a tine in friu masele....ca e mult mai usor sa ii controlezi daca le zici ca de sus vine o putere divina....si ii faci sa creada asta...atfel ar fi haos total :))...dar cind iti zice un conducator...daca faci asta te pedespseste ala de sus../..deja te gindesti de 2 ori :))) si asa i-ai prostit...:)

VORBARETU' spunea...

@silviu: aici ai dreptate; apoi si faza cu minim 2 RON numarul m-a dezamagit profund,apoi sa nu uitam ultimele "performante" sado-maso and staff ale unora din inaltele fete bisericesti...si cate si mai cate...vorbna amicului eftimie :"cum vine asta dom'le, adica Dumnezeu nu ma asculta decat contra unei sume minime?"
cat despre manipulare, dez/mezinformare and something, cunosti vreun loc sub soare unde lucrurile stau altfel, in acesta lume? :)

silviu spunea...

pentru mine dilema e alta dar deja intram in lucruri mult mai porfunde...daca ortodoxismul a inceput in israel...de ce cei de acolo au alta religie...:))poate si-au dat seama ca asta are unele mici scapari :))

VORBARETU' spunea...

@silviu: am incetat sa-mi mai pun intrebari la care stiu ca nu voi primi niciodata raspuns...

silviu spunea...

totusi intrebari trebuie sa ne punem :)....chiar daca stim ca nu vom primi raspuns...cine stie,,,poate raspunsul nu exista de fapt

VORBARETU' spunea...

@silviu: primim axact atatea raspunsuri cat avem (ne)voie sa stim...

Iris717 spunea...

ti-am lasat un mesaj pe N. Nu stiu de ce pe mail nu am reusit sa-ti trimit, nu te mai gasesc astia. Ti-ai schimbat adresa?

VORBARETU' spunea...

@iris: ma uit pe n

Privirea lui nenea Nae

Cand era nenea Nae in putere, imi facea cu ochiul sa stau linistita, ca nu se apropie nimeni de gradina. Si nimeni nu-ndraznea sa taie o...