...l-am cunoscut personal…mare om, mare caracter! dom’le

Seara neguroasa de iarna. Prima zapada a anului trecut peste orasul Titu. Probabil frigul de-afara ma face sa-mi aduc aminte. Intr-o infundatura de drum, un depozit de lemne. Pana sa ma bage cineva in seama, nu pot sa ma abtin sa nu scot aparatul foto pentru cateva instantanee… oricum nu prea erau semne ca vreunul din mesterii taietori de lemne ar vrea sa ma intrebe de sanatate… O poza, doua… zapada stralucea feeric in lumina catorva becuri din incinta depozitului. La un moment dat aud din spate o voce de cerber de locatie: “Este interzisa fotografia. Va rog sa scoateti filmul din aparat sa mi-l predati!” :)))

Opppaaa, asta vrea filmul. Ma uit la aparat, i-l arat si lui si dau din umeri. "Sa dea naiba daca stiu unde au bagat astia filmul". Brusc, cuprins de importanta momentului, dar si depasit de tehnologii, cetateanul brunet imi arunca a o privire voit plictisita: “De ce faceati fotografii in locatie? Stiti ca este interzis…” "Pozam zapada…” “Zapada? De ce?”…”E frumoasa…E prima…”
"Mda…Sa lasam…ce doriti?" "Pai, niste lemne. Cat e e metru cub la dvs.? "Pai vreo 400 mii…da ' sa stiti ca nu le mai am decat p-astea de-afara, ude… si baietii sunt obositi sa le mai taie, e trecut de 5…"asta e", zic…Se uita pe buletin, se uita la mine iar…si ziceti ca va numiti Dan?... Da dom’le…Si de unde sunteti? D-aci, dintr-un sat la 3 km…din Salcuta cumva?…asa, comuna Salcuta da’ mai aproape…"Nu sunteti cumva fetita d-lui general…care s-a prapadit…"Ba sunt….eehhh…"Pai ziceti asa dra...se poate? Suntem consateni; L-am cunoscut personal…mare om, mare caracter si da sa-si aprinda o tigara… aveti un foc? Trage un foc si continua: pacat ca l-a luat dumnezeu. Fuma? Fuma, zic io…dar nu de la tigara, tind s-o dreg vazand culoare cianotica, specifica marilor fumatori, a naratorului…Lasandu-se pe unul din bustenii din jur, ca un batran gata sa povesteasca despre trecut, continua: "stresu' asta dom’le…ne omoara pe toti...pai stiti cate probleme am io aici?" Da, zic...imi inchipui...

Dupa vreo 10 minute de povestiri locale, si dupa ce in sfarsit incarc si lemnele, salutandu-ne de despartire, vigilentul paznic imi face cu ochiul: "puteti pastra filmul…si data viitoare veniti direct la mine…am lemne bune, asta e ce-a mai ramas…" I-am multumit pentru amabilitate si am iesit din curtea enorma…Cadeau fulgi mari si mi-era dor de tata…