Gimnastica in regim de...urgenta

Uitand sau ascanzandu-ne dupa “sarcini inchipuite” refuzam sa facem lucruri atunci cand trebuie. De cateva zile, o durere surda, dar prezenta, dureros prezenta in fosa iliaca dreapta a inceput sa mi se lase incet dar insidios pe picior, in jos... Gimnastica medicala indicata nu am onorat-o, desi mi-a fost sugerata (ordonata) de cu juma’ de an in urma. Deh, ratiuni patriotarde. Fizioterapia, nexam... Trebuia timp si pentru ea, si-am preferat sa ma dedic 100% patriei. As fi putut sa ma prezint la sala de gimnastica, macar in ziua in care aveam alocate ore de miscare pentru fiecare, dupa puteri, dupa nevoi... dar m-am dedicat si in ultimul ceas, patriei. Azi, in drum spre casa, am mi-a paralizat piciorul. Nu am intrat in panica unui AVC – accident vascular cerebral tranzitoriu, pentru ca mi-am amintit de coloana netrata la timp si vorbele-n vant ale instructoarei de la sala de sport: Nu e de joaca! O sa intepenesti! Si a fost.. Am mai avut puterea sa opresc un taxi care sa ma duca in locul in care ar fi trebuit sa ajung mai devreme. Dar asa suntem noi, oamenii... ne dedicam timpul si spatiul si viata intodeauna persoanelor, obiectelor si faptelor nepotrivite. Seamana cu una din Legile lui Murphy... "Niciodata nu vom ocupa un loc in constelatia locurilor de munca de ex., care ni se potriveste cel mai bine, pentru care suntem nascuti..."

In fine, dupa 3 proceduri aplicate in regim de urgenta: diadinamice, ultrascurte, magnetoterapie&smth cred ca pot furniza energia necesara aprinderii unui bec... economic. Intinsa pe masa din care bubuiau frecventele, priveam in jur: au mai intrat in timp, la diverse aparate: un batran anchilozat de mijloc, o femeie in etate tragandu-si un picior, un veteran de razboi pe care l-am ajutat chiar eu sa intre in tubul cu magneti... Fiecaruia i se spunea ‘"ald” de catre personalul de la fizioterapie sa-si pregateasca “biletelui”, sa-si ridice "panatalonasu”, sa-si pregatesca "piciorusul”... Cred ca era o ultima gratitudine pe care personalul medical o mai putea acorda acestor oameni...Cu fata in jos, pe patul alb, cu capul intors intr-o parte, pentru a urmari pe cei ce aveau sa fie de acum inainte noii mei parteneri de distractie, nu puteam sa execut nicio miscare din cauza “furnicutzelor” din generatorul de diadinamice... puteam doar sa plang...dar mi-am dat seama arziu, in sala de gimnastica medicala de la subsol, unde primeam deja primele indicatii referitoare la echipament si miscari: "...si neaparat o pereche de sosete... ". M-am uitat lung la oamenii astia, cum ar putea crede cineva ca eu merg la o sala de sport, fie ea si medicala, fara sosete... sau ceva in scapa?! Un “sms” de pe aeroportul din Zurich m-a readus cu picioarele pe pamant...Te gandeai la viitor? Nu, il traiam...