Privirea lui nenea Nae

Cand era nenea Nae in putere, imi facea cu ochiul sa stau linistita, ca nu se apropie nimeni de gradina. Si nimeni nu-ndraznea sa taie o creanga iarna din copacii mei. Intr-o zi Lucica, femeia lui, mi-a iesit in drum inlemnita cum ca barbatul ei, om in putere si muncitor, e beteag, paralitic, la pat. In mijlocul ariei, cu soarele diminetii de vara si grija ancestrala a lucraturii pamantului la timp si asa cum trebuie, nenea Nae nici nu si-a dat seama ca a facut apoplexie (termen popular pentru accidentul vascular cerebral). Lucica l-a ingrijit constiincioasa dandu-i macar dreptul a vedea lumea (daca puterea de a mai rosti cuvinte si a mai fi vreodata "om intreg" n-a mai avut-o). Stiam ca sufera, boala nemiloasa i-a luat toate puterile, dar nu si mintea. O spuneau ochii lui nenea Nae. Si cu simplitatea si modestia omului curat, de la tara, parca ii era jena ca... nu mai poate munci, ca e o povara. Imi arata mereu mana si piciorul care se incapatanau sa mai execute miscarile agere de altadata. Dar traia, era acolo, ma saluta din priviri. Ieri dimineata m-a sunat Lucica. Stiam ca e ceva. Ea nu ma suna niciodata sa-mi ceara sau sa mi se planga. Ea a avut toata viata o singura religie: Munca. Munca si Dumnezeu. Si in ultimul timp, sa aiba grija de nenea Nae. "Grati, a rostit slab, a murit nen'tu Nae". La noi, in tara noastra damboviteana, asa se vorbeste politicos, apeland un om mai varsta, cu: nene si lele. Drumurile mele la tara nu erau motivate de griji si nevoi, asa cum ne place sa ne plangem. Astea ni le facem singuri. Probabil ca daca nu am mai avea batalii, le-am inventa sau am incepe sa ne automutilam. Unii o fac deja. Abia acum realizez ca inconstient, intrand in curtea casei in care via nenea Nae, ma reumpleam de liniste. Iar la plecare, mintea mea pastra doar urma privirii lui albastre. Atat de curata...

Agresivitatea şi principiul morţii. De la criminalul sadic, la timidul îndragostit…

Este greu de definit agresivitatea. Categoric, este un comportament social bazat pe violenţă. Dar, în funcţie de perspectiva teoretică a cercetatorului, de standardele sociale şi culturale, se pot da sute de definiţii agresivitaţii, care toate se vor referi însă pană la urmă la acţiunea de a face rău sau de a vătama o persoană sau un bun al ei.

Comportamentul abuziv, agresivitatea în general sunt abordate în literatura de specialitate din perspective multiple: psihanalitică, etologică, psihosocială.

Adeptul psihanalizei, Freud, consideră ca viaţa unui individ este jocul între două principii fundamentale, care-l pot domina la un moment sau altul al existenţei sale: Thanatos, principiul morţii şi Eros, cel al vieţii. La rândul său, Erosului, îi corespund alte două principii, şi anume, principiul plăcerii şi principiul realitaţii. La simţul comun, este faptul că, un om „de bine”, făra comportamente ieşite din limita normei, este guvernat de principiile vieţii şi al realitaţii, în timp ce un individ cu comportamente şi conduite în afara „normei”, persoanele cu comportamente antisociale, dependenţii, infractorii, etc., sunt dominaţi de Thanatos, principiul morţii... Tu de cine esti dominat: Eros sau Thanatos?! Aceasta-i intrebarea...

Minune pe... Milk - Atacul neașteptat al Samsung: Cumperi un smartphone Galaxy de top, ai muzică gratis

Compania sud coreeană Samsung a găsit o nouă metodă prin care să-și atace atât rivalii de la Apple cât și pe cei din lumea Android: o aplicație care le oferă clienților care cumpără smartphone-uri de top din gama Galaxy acces la muzică gratuită, scrie Business Insider.

Noul serviciu de muzică gratuită – care în România, odată ce va fi lansat, va intra practic în competiție cu aplicații cu plată precum Deezer sau Zonga – poartă numele Milk și oferă acces la o bază de date de 13 milioane de melodii. Milk este un radio online, care nu va difuza sau afișa reclame, care are în spate aplicația Slacker. Aplicația, care vine preinstalată pe unele smartphone-uri cu Android, oferă acces la aproximativ 200 de posturi radio, de diferite genuri.

Potrivit datelor de pe pagina web a Slacker utilizatorii care gustă manelele vor fi satisfăcuți de noul serviciu Samsung, acesta incluzând deja, în acest moment, aproape 80 de piese ale cântărețului Adrian Copilul Minune, printre alții.

Interfața aplicației este una foarte simplă, care le permite utilizatorilor să aleagă un post prestabilit sau să creeze unul pornind de la o melodie sau de la un album. Utilizatorii nu trebuie să creeze un cont și o parolă pentru a accesa serviciul, acesta funcționând automat pe smartphone-urile compatibile.

Inițial serviciul este disponibil în Statele Unite, dar va fi extins gradual și în alte țări ale lumii.

Samsung este compania care vinde cele mai multe smartphone-uri din România.

Vrei sa-ti mearga bine? Intinde-te, relaxeaza-te, viseaza… Spune tot ce-ti trece prin minte…!

Desigur, nu despre visul cu ochii deschisi, numit stiintific reverie, este vorba aici, desi acesta isi are rolul sau impreuna cu imaginatia, ci despre starea de constiinta modificata, numita vis, care apare in timpului somnului, cand nu numai constiinta este temporar abolita, dar si toate functiile fiziologice, temperatura corpului, tonusul muscular, sensibilitatea, etc., sunt diminuate considerabil.

Am totusi in minte, imaginea bunicii care, in copilarie, ingrijorata de agitatia mea din timpul somnului, in unele nopti – desigur visam! – ma intreba: “Dar ce-ai visat, de ce radeai, dar cine te alerga, etc…?”. Fara sa stie, dar pe atunci, fara sa stiu nici eu, era faptul ca povestirea visului dimineata, in fata paharului de lapte, era o pseudo-sedinta de psihoterapie bazata pe psihanaliza, adica o interpretare a visului…

Metoda lui Freud consta in aducerea la suprafata constiintei a lucrurilor neplacute, considerate de noi indezirabile, inacceptabile social, pe care le traim sau le experimentam de-a lungul vietii, dar pe care tindem sa le ingropam adanc in inconstient, in acea parte nevazuta a icebergului. Aceste lucruri vor duce treptat la frustrari, sentimente de vinovatie, anxietate, care treptat imbolnavesc psihicul, din cauza presiunii pe care o exercita asupra constiintei. Desigur, ma refer aici, la oamenii care au constiinta! Si asta ar putea face subiectul unui alt articol. Din fericire, in psihanaliza toata lumea are o minte alcatuita din: constient, preconstient (limita) si inconstient. In realitate insa, mai discutam…

Dar azi, ati ghicit, discutam despre vis. De ce atata agitatie in jurul visului? Ce este visul si cum ne poate ajuta sa ne rezolvam problemele de peste zi sau cele vechi, adancite. De ex., o relatie profesionala neproductiva, o comunicare defectuoasa in cuplu, etc…

Dar mai inainte de toate, avem nevoie de un pix si un carnetel. Insusi Freud le cerea pacientilor sai un pix si un carnetel la marginea patului, pentru momentele imediat de dupa trezire, cand individul isi poate aduce aminte ce anume a visat, aproape in totalitate. Altfel, peste zi, continutul visului se uita.

Si voi mai spune ca desi interpretarea visului, este un demers greu de realizat in psihoterapie si costisitor, eu consider metoda preferabila hipnozei, care il pune pe pacient intr-o pozitie extrem de pasiva, de simplu executant al “ordinelor” hipnotizatorului. Dar asta   este o parere personala, iar hipnoza nu se reduce la atat.

          Dar revenind la vis… Pentru Freud, visul este calea regala de cunoastere a partii inconstiente a mintii umane. Desigur, exista zeci, poate sute de definitii care au fost date visului, insa din perspectiva psihoterapeutica, definitia lui Freud mi se pare cea mai potrivita.

Cum ne ajuta visul sa ne rezolvam problemele de zi cu zi? Prin functiile sale. Freudienii si post freudienii (Alfred Adler, Carl Jung, Erik Erikson, Erich Fromm, etc) rezuma in literatura de specialitate, functiile visului la urmatoarele: compensatorie, premonitorie, reductiva si intergratoare. N-o sa le luam la rand pe toate, prezentandu-le in amanunt, ne vom rezuma la cateva mai importante.

Se spune ca in vis gasim solutii. Adica vorbim de functia compensatorie a visului. Pe scurt, o sa dau exemplul pe care-l folosesc si dascalii nostri adeseori, ajunsi in aceasta parte a studiului mintii umane: “Radu o invita pe Diana in oras, Diana insa refuza". Cum poate fi ajutat bietul nostru pretendent, din punct de vedere al teriei psihodinamice? Ei bine, e invitat la somn! Exista desigur si alte abordari. Aflat fata in fata cu psihoterapeutul ce se situeaza pe pozitii behavioriste (behavior=comportament), probabil ca lui Radu i se poate sugera faptul ca Diana este foarte timida sau foarte ocupata sau pur si simplu nepregatita pentru o intalnire cu Radu si, cu certitudine, Radu va pleca de la psiholog cu ideea ca nu el este de vina. Acesta ar fi desigur un succes  pentru psiholog, fie el si unul de pe pozitii comportamentaliste, ca in acest caz, cand lui Radu i s-au propus cateva ipoteze rezonabile pentru refuzul Dianei, de pe pozitiile terapiei cognitiv-comportamentale, care nu fac obiectul acestui articol.

Dar sa revenim la oile noastre. Adica la visele noastre. Cum l-ar putea ajuta pe Radu visul pe care il poate avea in noaptea refuzului? (cel mai probabil, visam evenimente din ajun).

D.p.d.v al teoriei dinamice, exista posibilitatea unei compensari, functie hedonica o numeste Freud, pe care sa o primeasca Radu in vis. Exemplu de vis cu continut compensator pentru Radu: el o viseaza pe Diana mai amabila decat in realitate, mai mult, ca i-ar fi acceptat invitatia. Si acest lucru are un rol, cel putin temporar, compensator, detensionant, adica elimina, pe moment cel putin , tensiunile si intrebarile sale legate de refuz. Functia compensatorie a visului e foarte importanta, oferind o rezolvare, fie ea si provizorie unei situatii conflictuale.

Mai mult, tot in vis, i se poate revela lui Radu, o alta metoda de abordare a fetei, mai eleganta, mai pe placul ei, de tipul: “Draga Diana, am 2 invitatii la filmul de diseara la Mall, m-as bucura daca m-ai insoti, etc…”, abordare care ar putea s-o determine pe Diana sa ii accepte invitatia. Desigur , am ajuns astfel la o alta functie a visului, functia constructiva, cea care ofera solutii, posibilitati, alternative in abordarea unei probleme.

Functia predictiva, anunta individul depre faptul ca in spatele continutului latent al visului (simbolurilor din vis) exista intr-adevar o tensiune si o acumulare in inconstient care poate deveni periculoasa in viitor. Este functia predictiva sau premonitorie a visului.

Visul, in continutul sau latent, contine tocmai acele dorinte, idei, opinii pe care noi insine le consideram indezirabile si inacceptabile social si pe care, din acest motiv le reprimam in inconstient. Acumularile negative de durata, tind sa creeze presiuni resimtite in mod neplacut de catre individ, care devine frustrat, anxios, nevrotic.

Efortul de a ascunde aceste pulsiuni in sfera inconstientului, il dez-energizeaza treptat pe individ, acesta fiind de regula momentul in care se solicita consultatia la psihoterapeut. Iar odata intrat pe usa cabinetului, incepe calatoria… Care, daca va fi o una psihanalitica, va incepe asa: “Intinde-te, relaxeaza-te, viseaza… spune tot ce-ti trece prin minte…”

EU NU AM VRUT PE CANAPEA, TU POTI ALEGE...

Asocierea psihoterapiei cu imaginea individului întins pe canapea, având lângă el terapeutul în halat, în multe cazuri într-o poziție din care doar psihologul își poate privi clientul, vine de la Freud, părintele psihanalizei. Și trebuie să recunoaștem, este cel puțin stânjenitoare pentru individ. Zic cel puțin, pentru că până la urmă este scena clasică a unei consultații medicale, având drept protagoniști bolnavul și medicul său, între care se stabilesc relații de tip pacient-doctor, aruncând din start clientul în poziția de bolnav. Iar boala se asociază cu slăbiciunea, vulnerabilitatea, disconfortul, deci, nimic măgulitor. Și cine vrea să fie bolnav? Nimeni. Să zicem că este unul din motivele pentru care psihoterapia de tip freudian (analiza dinamică sau vestita psihanaliză freudiană), ar putea fi criticată. Desigur, nu ar fi unicul inconvenient, amintind pe lângă disconfortul procedurii și costurile ridicate ca bani/timp, intervalul lung în care are loc terapia, de luni și chiar ani. Dar cine sunt eu să-l judec pe Freud…?

 Aflându-mă prin Viena cu puțin timp în urmă și ajunsă în Bergasse 19, adică acasă la Freud, am urcat gâtuită de emoție cele câteva trepte ce mă despărțeau de etajul 1 al clădirii, acolo unde a trăit, a studiat și a profesat Freud, iar ceea ce m-a uimit cel mai tare în universul maestrului a fost vestita canapea și cămășile cu mâneci lungi de câțiva metri, a căror utilitate doar mi-o imaginam. Până la urmă, expunerea acelor cămăși, se prea poate să fi fost doar o chestiune de marketing turistic. Imaginea lor a fost însă șocantă și mi-a întărit ideea părților slabe ale unor terapii sau proceduri în psihoterapie...Și cu toată admirația mea pentru maestru, sentimente ciudate de disconfort, teamă și nesiguranța, m-au invadat fără să vreau. Îmi spuneam: „Ești acasă la Freud, stai la biroul lui, acolo unde își primea pacienții, acolo unde și-a pregătit studiile de caz ca: inteligenta și isterica Anna, Ernst Lanzer, cel cunoscut mai bine ca "omul cu șobolani" și mulți alții.” Dar mai ales, eram în locul unde s-a născut Interpretarea Viselor, „best-sellerul” lui Freud, publicată la Viena în anul 1900, una din cărțile de căpătâi pentru generațiile ce-i vor călca pe urme.

Și-atunci...i-am înțeles pe anti-freudieni, nu puțini la număr și nu i-am (mai) condamnat pe toți la moarte! Psihanaliza freudiană are limite. Cei ce și-au pus întrebarea: Se poate și altfel? Fără luni sau chiar ani pierduți întinși pe canapele, încercând să ne aducem aminte acel ceva petrecut undeva, cândva, poate în mica copilărie sau cine știe când și unde... înainte de a ne naște?! Și că totul, dar absolut tot ce trăim acum, dezvoltarea noastră, faptul că ne certăm cu colegul sau șeful sau dimpotrivă, relațiile noastre sunt de tip pașnic, absolut toate aceste lucruri sunt determinate de dorințe refulate, în special cele de tip sexual, chiar agresive, sentimente care nu ne părăsesc dacă le-am experimentat vreodată, ci rămân în inconștient, la rândul nostru fiind inconștienți de existența lor. Deci, colocvial spus, de la sex (sau lipsa lui) ni se trage!

Pusă în fața unei astfel de teorii, mai mult, mergând la locul faptei, acasă la Freud, învârtindu-mă printre cărți, fotografii, obiecte din toate colțurile lumii, adunate pe biroul maestrului, micuțe figurine la care el ținea atât de mult, m-am întrebat: „Este o crimă să spunem că se poate și altfel?” Judecând retrospectiv, evoluția psihologiei, a științelor în general, a arătat că lucrurile nu sunt bătute în cuie. Mai ales în ceea ce privește canapeaua aia buclucașă, pe care nu m-am abținut să n-o încerc, cu riscul de a fi înhățată de personalul de pază al muzeului. Și ca o mică destănuire, același sentiment l-am încercat cu ceva timp în urmă, privind amuzată un cuplu de tineri testând arcurile unei canapele extensibile la magazinul Ikea. În cazul lor, legătura cu Freud era inevitabilă și trebuie să-mi dați dreptate.

Răspunsul este categoric, DA! Se poate și altfel. Se poate și fără canapea, fără ani de terapie, fără costuri de mii de euro, fără poziții umilitoare și relații de tip doctor-bolnav. Am putea astfel înțelege și acorda credit apariției și dezvoltării terapiilor alternative, non-freudiene, bazate pe teoria cognitiv-comportamentală de ex. și dezvoltate simultan de o parte și de alta a oceanului, atât la Școala Rusă a lui Pavlov, cât și în cadrul Școlii Americane de Behaviorism.

 Vă promisesem într-un număr trecut că dacă reușim să-l urnim pe Naș și să-l aducem la cabinetul de psihoterapie, trecând peste întrebările și temerile lui în legătură cu prezența psihologului în viața sa, ei bine, asta nu înseamnă că lucrurile se vor opri aici. O analiză atentă a suferinței, îl va determina pe psiholog să aleagă un anumit gen de terapie, fie de tip dinamic, freudian, aruncându-ne într-o relație de tip doctor-pacient, fie o terapie modernă, scurtă, necostisitoare ca timp și bani, de tipul „văzând și făcând”, pe pași, cu rezultate vizibile în câteva zile sau săptămâni. Cum va reacționa pacientul în fața unei abordări sau alteia, într-un număr viitor.

Mașina cu cațel în Brăila

E viu!

Poftiti la ...Casino!

       Sa traiesti din trecut poate fi o optiune, daca nu devine patologica la un moment dat. Statisticile ne arata ca… devine. Deci nu e de dorit. E riscant sa nu te poti intoarce in prezent. Nici cu ajutorul dat de medici sau doctorii de suflete, psihologii. Oricat de greu si anevoios ar fi prezentul, e prefeerabil sa ramai in el, sa te chinui, sa-ti porti crucea. Si asta am testat pe propria piele. Citesc in jurnalele de-a lungul timpului despre istoria casinoului din Constanta. Daca in trecut, in Casino se faceau bani multi la jocurile de noroc si spectacolele dintre reprize, azi casino-ul continua sa traiasca si chiar sa faca bani din expozitii despre ce era candva si necroloage. E sumbru si macabru si ar putea fi o tema pentru un thriller reusit. Pentru mine ar fi cam asa. Anul 1910… are loc inaugarea Casinoului. Imi imaginez potentatii  vremii cum isi etaleaza toaletele pe terasa frumoasei constructii in stil Art-Nouveau, iar in interior, scările spectaculase şi candelabrele strălucitoare… Apoi imaginea dispare. Pentru mine  se rupe filmul. Desigur, cetatenii orasului, batranii mai ales, isi amintesc cu emotie de toate aceste minunatii. Casinoul face parte din viata lor iar sa le iei amintirea acestuia e ca si cum le-ai lua o parte din istoria lor. Pe undeva ii inteleg. Dar nu-i inteleg pe cei care trebuiau sa inceapa si aveau datoria realizarii lucrarilor de reabilitare. Intre timp,  Cazinoul din Constanţa se degradeaza din zi in zi. In curand si exteriorul va fi o ruina. In scurta mea iesirea la Constanta am vazut si Casinoul. Dar si pe Ovidiu cel trist despre care v-am povestit ieri. Casinoul este si mai trist. Geamurile sunt sparte, porumbeii isi fac nevoile pe faimoasele candelabre,  iar pictura murală este distrusă. Trebuiau sa inceapa rebilitarea in decembrie anul trecut, imi spune tanarul agent de paza de la intrare, somnoros ca si cainele care casca la picioarele lui in soarele amiezii de mai. Acu , naibii mai stie, si-mi face plictisit un gest de concedire. Mai apuc sa aud din spate ca ma intreaba daca mai e cineva inauntru ca e timpul sa inchida. Ii fac un semn cu mana, fara sa ma intorc, la fel de absenta si eu.  Inca o carte si deci inca un vernisaj  vor avea loc curand, ávand ca tema „reperul orasului”, ma anunta un afis. Pe faleza, un porumbel  mort de curand este vegheat de unul viu si trist, langa el. Brusc imi dau seama ca mai era cineva in Casinou…

Vacanta...cu "Tristele"

Cum singurul loc pe harta fara picaturi de ploaie era Dobrogea veche, am dat o fuga pan’ la mare. Si ca orice turist care se respecta, am cautat mai intai obiectivele turistice cele mai importante in ghid. Aici l-am gasit pe tristul Ovidiu, poetul latin exilat la Tomis, pe malul marii, prezentat in ghid ca intr-adevar un poet al „Tristelor”, la propriu, asa cum i se numesc si scrierile sale in cei 8 ani de exil, „Tristele”. Am zis ca sunt oamenii rai, dar am avut surpriza sa gasesc un trubadur pe buna dreptate depresiv, asezat in Piata mare a Constantei, inconjurat de peturi de vin, pachete si chistoace de tigari, dar si… prezervative. Orasul are farmecul sau, pe alocuri imi aminteste de Istanbul, vechi si nou laolalta, dar toate impreuna, intr-o incredibila convietuire pasnica cu mormanele de gunoaie. Marea Moschee, cu minaretul inalt de 40 de m ce-ti da posibilitatea unor panorame incredibile de jur-imprejur , dar si cu covorul imens tesut de mesterii dintr-un atelier din Istanbul acum peste 200 de ani si facut cadou de insusi Sultanul, apoi cladirile in minunatul stil secesionist francez cu care Carol I, indragostit de oras, l-a impodobit ca pe o veritabila statiune de vacanta de lux, dar toate lasate acum in paragina. Un pic mai departe, pe faleza de promenada, cladirea Casinoului, candva rasunand de zgomotul trasurilor si cosmopolitilor vremii ce-si aruncau banii in jocuri de noroc si distractii in salile mari si luxoase, iti decide definititiv starea de deprimare cu care deja te-ai  hotarat sa parasesti Constanta. Singura Marea, neschimbata de ani, impodobita cu terase care incet dar timid incep sa-si cheme clientii, reuseste sa-mi alunge senzatia de abandon dar si depresia poetului care da vina pe iernile reci si pe localnicii care aruncau vinul pe gat, „cu galeata”. Am incheiat citatul…

Si da, numele cetatii Tomis, i-a fost inlocuit cu numele actual dupa numele marelui imparat roman, Constantin, nu dupa numele „lu’ tanti Tantza”, matusa-mea, asa cum ma minteau ai mei cand eram si eu atat de mica… :)

Cum am aflat ca am imbatranit...

Daca pana acum eram saltata in suturi daca ma mai asezam si eu pe scaun in autobuz, acum 2-3 zile surpriza a venit de la un cetatean cu o varsta generoasa (!), genul vesnic june prim, cu un fular alb in jurul gatului si cu frizura aranjata pina la ultimul fir de par. Cum de regula vanez locuri de stat pe scaun si cum langa un astfel de loc liber se afla ginerica tomanatic (iernatic, daca tinem cont de vremea de afara!), am ochit locul, l-am intrebat pe cetatean daca se aseaza si-a'nceput spectacolul: a facut mai intai o pauza teatrala, insotita de un zambet larg cat sa-i admir dantura perfect... falsa ca intr-o poveste cu margaritare de-a Seherezadei, apoi mi-a trantit-o: "locul era pentru dvs!"

Pam-pam! I-auzi, imi zic... ce-nseamna sa imbatranesti... In fine, sa luam partea buna :)

LA MULŢI ANI, 2012!

Vigilenta la intrarea in postul Zarnesti!