Sa traiesti din trecut poate fi o optiune, daca nu devine
patologica la un moment dat. Statisticile ne arata ca… devine. Deci nu e de
dorit. E riscant sa nu te poti intoarce in prezent. Nici cu ajutorul dat de medici sau
doctorii de suflete, psihologii. Oricat de greu si anevoios ar fi prezentul, e
prefeerabil sa ramai in el, sa te chinui, sa-ti porti crucea. Si asta am testat
pe propria piele. Citesc in jurnalele de-a lungul timpului despre istoria
casinoului din Constanta. Daca in trecut, in Casino se faceau bani multi la
jocurile de noroc si spectacolele dintre reprize, azi casino-ul continua sa
traiasca si chiar sa faca bani din expozitii despre ce era candva si
necroloage. E sumbru si macabru si ar putea fi o tema pentru un thriller
reusit. Pentru mine ar fi cam asa. Anul 1910… are loc inaugarea Casinoului. Imi
imaginez potentatii vremii cum
isi etaleaza
toaletele pe terasa frumoasei constructii in stil Art-Nouveau, iar in
interior, scările spectaculase şi candelabrele strălucitoare… Apoi
imaginea dispare. Pentru mine se rupe filmul.
Desigur, cetatenii orasului, batranii mai ales, isi amintesc cu emotie
de toate aceste
minunatii. Casinoul face parte din viata lor iar sa le iei amintirea
acestuia e
ca si cum le-ai lua o parte din istoria lor. Pe undeva ii inteleg. Dar
nu-i
inteleg pe cei care trebuiau sa inceapa si aveau datoria realizarii
lucrarilor
de reabilitare. Intre timp, Cazinoul din
Constanţa se degradeaza din zi in zi. In curand si exteriorul va fi o ruina. In
scurta mea iesirea la Constanta am vazut si Casinoul. Dar si pe Ovidiu cel
trist despre care v-am povestit ieri. Casinoul este si mai trist. Geamurile
sunt sparte, porumbeii isi fac nevoile pe faimoasele candelabre, iar pictura murală este distrusă. Trebuiau sa
inceapa rebilitarea in decembrie anul trecut, imi spune tanarul agent de paza de la
intrare, somnoros ca si cainele care casca la picioarele lui in soarele amiezii
de mai. Acu , naibii mai stie, si-mi face plictisit un gest de concedire. Mai
apuc sa aud din spate ca ma intreaba daca mai e cineva inauntru ca e timpul sa
inchida. Ii fac un semn cu mana, fara sa ma intorc, la fel de absenta si eu. Inca o carte si deci inca un vernisaj vor avea loc curand, ávand ca tema „reperul
orasului”, ma anunta un afis. Pe faleza, un porumbel mort de curand este vegheat de unul viu si trist,
langa el. Brusc imi dau seama ca mai era cineva in Casinou…
mai 17, 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Privirea lui nenea Nae
Cand era nenea Nae in putere, imi facea cu ochiul sa stau linistita, ca nu se apropie nimeni de gradina. Si nimeni nu-ndraznea sa taie o...
-
Prietenii din Costa Rica mi-au trimis materiale (ca spam, evident). Adica au grija de mine. Cred ca de Drace mai degraba. Pentru moment, ce ...
-
Incepem Saptamana Patimilor... prima zi: Lunea Neagra La lupta...( nesfarsita ) Ne-auzim, multa baftta!
6 comentarii:
cum ai ajuns in casino....ce tare arata scara aia....
Cu greu...
Scartziau podelele si tavanul curgea...
pacat....arata frumos :((
pacat....arata frumos :((
excelent post
Trimiteți un comentariu